Extinderea învăţământului profesional


Proiect de act normativ Legea privind stagiile de adaptare profesională pentru absolvenţii de învăţământ superiorCadrul normativ privind organizarea şi funcţionarea învăţământului profesional dual a fost completat, de Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă. Noile modificări se referă la accesul gratuit la programe de pregătire şi persoanelor în vârstă de maximum 26 de ani, absolvente ale învăţământului obligatoriu, care au întrerupt studiile.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a declarat că se redefineşte statutul învăţământului profesional dual ca formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic, desfăşurat la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică, pe baza unui contract de parteneriat şi a unor contracte individuale de pregătire practică, în contextul asigurării de către operatorii economici a unor burse suplimentare pentru elevi.

Altfel spus, persoanele în vârstă de maximum 26 de ani, absolvente ale învăţământului obligatoriu, care au întrerupt studiile, din anul şcolar 2017-2018, vor avea acces la programe de pregătire profesională de tip dual, prin unităţile de învăţământ de stat, în mod gratuit.