Actualizarea standardelor minimale privind locuinţele publice


13

Guvernul vrea să modifice legea locuinţei, aflată în vigoare din 1996, în sensul actualizării standardelor minimale privind locuinţele publice. Rezultatul aşteptat este reducerea cu cel mult 15% a suprafeţelor minime obligatorii pe care orice locuinţă construită în România ar trebui să le aibă.

Scopul principal este creşterea numărului de locuinţe publice, care momentan reprezintă 2% din fondul imobiliar al ţării.

Planul face parte din Strategia Naţională a Locuirii, document întocmit de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), care a fost lansat în consultare publică încă din luna iulie a acestui an.

În prezent, pentru a respecta legea, o familie formată din şase persoane trebuie să locuiască într-un spaţiu cu o suprafaţă construită de minim 144 mp, cu peste 50% mai mare decât standardul britanic, însă în realitate sunt astfel de familii care nu au nici 10 mp.