Propuneri de standarde minimale obligatorii pentru conferirea calității de conducător de doctorat


images

În data de 8 noiembrie, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a lansat în dezbatere publică propunerile de standarde minimale necesare și obligatorii pentru conferirea calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare.

Totodată, sunt puse în dezbatere și standardele minimale necesare pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a putea participa la concursurile pentru ocuparea funcțiilor didactice universitare de conferențiar universitar, profesor universitar și pentru acordarea gradelor profesionale de cercetător științific I și II (CS I și CS II).

Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a elaborat aceste propuneri care răspund la solicitările membrilor comunității academice și reprezentanților instituțiilor de învățământ superior și ai organizațiilor reprezentative ale societății civile.