Legea care interzice comercializarea ţigărilor cu arome a fost promulgată


fumatul interzis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care transpune Directiva 2014/40/UE, şi anume, interzicerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat cu arome, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie. Potrivit legii, sunt stabilite condiţiile pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea acestor produse, în scopul preluării reglementărilor europene şi internaţionale în legislaţia naţională şi reducerea consumului de tutun.

De asemenea, legea reglementează nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotină şi monoxid de carbon şi introduce noi condiţii ce priveşte ingredientele utilizate în fabricarea produselor din tutun, elementele de securitate şi comerţul transfrontalier la distanţă.

Guvernul va pune de acord toate actele sale de punere în aplicare a dispoziţiilor în termen de 30 de zile de la data intrării a legii.