Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a discutat cu producătorii agricoli pe proiectul de lege privind vânzarea terenurilor agricole, şi a convenit că persoanele fizice vor putea achiziţiona terenuri agricole în limita a 150 de hectare, iar cele juridice până la cel mult 1.500 de hectare.
Limita suprafeţei de teren agricol pe care o poate achiziţiona o persoană juridică este similară cu cea aplicată în Ungaria.
Şeful MADR a declarat că vor fi introduse în lege şi alte condiţii. O condiţie ar fi ca persoana care cumpără teren să fi fost fermier pe o perioadă de cel puţin 5 ani, iar 75% din veniturile firmei să provină din agricultură.
În data de 1 ianuarie 2014, România a liberalizat piaţa funciară, conform obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Această schimbare permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau acest drept.
În prezent, România are 13,298 milioane de hectare teren agricol, iar preţul unui hectar porneşte de la 2.000 de euro şi poate ajunge până la 18.000 de euro.