Ajutoare de incluziune pentru familiile cu venituri mici


recuperare ajutor
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii referitoare la venitul minim de incluziune, prin care se prevede acordarea unui “beneficiu de asistență socială” familiilor și persoanelor singure aflate în dificultate sau care le-au fost limitate propriile capacităţi de integrare socială. Venitul minim de incluziune este format din ajutorul de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii și suplimentul pentru locuire, mai mult, acest venit poate fi însoțit şi de măsuri de asistență socială complementare – stimulente sau facilități contributive.

Ajutorul de incluziune se va acorda persoanelor sau familiilor cu un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei, iar pentru familiile cu venituri cuprinse între 260 și 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil. Persoanele fără adăpost vor beneficia de venitul minim de incluziune numai pe perioada în care se află în evidența serviciilor publice de asistență socială.

Sumele aferente venitului minim de incluziune și măsurilor de asistență socială complementare se acordă din bugetul de stat și, după caz, din bugetele locale.

,