Promulgarea legii care permite “cumpărarea de vechime”


iohannis-semnare-acordPreşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care permite ”cumpărarea” de vechime pentru persoanele care nu au stagiul de pensie complet.

Actul normativ stabileşte că ”persoanele care nu au calitatea de pensionari pot realiza plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia”.

Astfel, conform Raportului adoptat de deputaţii din Comisia de muncă, persoanele interesate ”să îşi cumpere vechime” încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a iniţiativei legislative (la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, n.r.).

De asemenea, perioadele de timp pentru care se poate realiza plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.