Interceptarea Comunicaţiilor, sub control parlamentar


interceptari1
Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, a depus la Senat un proiect de lege pentru înfiinţarea şi funcţionarea unei Autorităţi Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor, autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a administraţiei publice, supusă controlului Parlamentului.

Autoritatea are drept obiectiv supravegherea, interceptarea, înregistrarea, ascultarea, verificarea primară, stocarea şi transmiterea datelor şi informaţiilor ce au interes pentru securitatea naţională, prevenirea şi combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate şi corupţiei, cât şi prevenirea, descoperirea şi contracararea interceptărilor ilegale a comunicaţiilor, în colaborare cu celelalte autorităţi informative şi de protecţie“, se menţionează în proiect.

Autoritatea va prelua cu titlu gratuit, pe bază de protocol de predare – primire, toate echipamentele şi dispozitivele de interceptare, bazele de date şi evidenţele, dar şi celelalte documente deţinute şi gestionate de toate entităţile din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

În proiect se mai arată că Autoritatea are rolul de a stabili echilibrul între necesitatea de a lupta împotriva terorismului, a criminalităţii organizate şi a corupţiei şi nevoia de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a vieţii private a cetăţenilor.