Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor.
Modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 se face necesară datorită lipsei de date privind salariile în plată ale personalului bugetar, ceea ce duce la imposibilitatea de a identifica toate disfuncționalitățile salariale existente și la imposibilitatea de a evalua corect impactul financiar al posibilelor măsuri pentru toate familiile ocupaționale.
Prin prezentul proiect de hotărâre a Guvernului se reglementează obligaţia fiecărei instituții și autorităţi publice de a înființa registrul general de evidență a personalului plătit din fonduri publice, cu respectarea dispozițiilor privind protecția datelor cu caracter personal care se completează și se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea angajării/numirii și cuprinde elementele de identificare ale tuturor persoanelor plătite din fonduri publice, data angajării/numirii, funcția, salariul, sporurile și cuantumul acestora, perioada și cauzele de suspendare a raportului de muncă sau de serviciu, perioada detașării și data încetării funcției
Totodată, modificările aduc atingere şi diferenţierii între detaşarea reglementată de Codul Muncii şi detaşarea transnaţională reglementată de Legea nr. 344/2006 privind detaşarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la registrul pentru personalul din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, acesta va fi păstrat la sediul instituției/autorității publice, iar structura datelor privind evidența salariaților se stabilește printr-un ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al mnistrului instituției/autorității publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională.
De asemenea, orice angajator are dreptul să solicite și să obțină de la Inspecția Muncii date din registrul privat/public cu privire la activitatea unui angajat/funcționar public, exclusiv cu privire la studii, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
Proiectul a fost elaborat cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată.