Programul de lucru al Camerei superioare a Parlamentului pentru săptămâna viitoare a fost aprobat de Senat, şi prevede:
– pe 3 octombrie, luni, senatorii urmează să fie prezenți în circumscripțiile electorale la deschiderea noului an universitar;
– marți, 4 octombrie, se va desfășura conform programului unei zile de luni, cu lucrări în comisii, lucrări în grupurile parlamentare, Birou permanent și plen;
– pe 5 octombrie sunt programate lucrări în plen și în comisii;
– pe 6 – lucrări în comisiile permanente;
– pe 7 – senatorii vor fi în teritoriu.