Decizia nr. 15/2016 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 23.057/300/2014 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu referire la „modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 3717 din Codul de procedură civilă de la 1865 coroborat cu art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, respectiv dacă procesul-verbal de cheltuieli de executare reprezintă titlu executoriu împotriva creditorului şi în alte situaţii decât aceea în care creditorul renunţă la executare şi, în măsura în care reprezintă titlu executoriu, dacă această normă are caracter imperativ sau dispozitiv”, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 741/2016.

În urma deliberărilor, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 23.057/300/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
a) În interpretarea dispoziţiilor art. 3717 alin. 1, 2 şi 4 din Codul de procedură civilă de la 1865 şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, procesul-verbal întocmit de către executor, privind cheltuielile de executare care trebuie avansate de către creditor, constituie titlu executoriu împotriva acestuia.
b) Dispoziţiile art. 3717 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu au caracter imperativ cu privire la modalitatea în care executorul îşi poate recupera cheltuielile de executare, pe baza procesului-verbal ce constituie titlu împotriva creditorului sau a convenţiei încheiate cu acesta”.