Ministrul Justiției, Raluca Prună, nu exclude varianta adoptării prin OUG a proiectului prin care se vrea transpunerea directivei europene cu privire la confiscarea extinsă.
„(…) În cursul mandatului meu am adoptat două OUG: ordonanța 6, cu interceptările, și ordonanța 18, cu modificările la Codul Penal, pentru care am fost criticată (…) dar nu exclud, în măsura în care cred că este foarte important pentru societate, nu exclud posibilitatea unei ordonanțe de urgență. Sigur, sub condiția ca premierul să fie de acord” a precizat Raluca Prună.
Ministrul a mai subliniat că proiectul de lege privind confiscarea extinsă constituie transpunerea în legislația românească a unei directive europene, al cărei termen este data de 4 octombrie.