Proiect: Instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor IMM


immMinisterul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a supus spre consultare publică Proiectul de Hotărâre pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor întreprinderilor mici și mijlocii.

Pornind de la obiectivele stabilite prin Programul de Guvernare, având în vedere numeroasele cereri ale reprezentanților mediului de afaceri și ținând seama de concluziile analizelor privind stadiul implementării schemelor de ajutor de stat în vigoare, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a ajuns la concluzia că este necesară diversificarea instrumentelor de sprijin al statului pentru stimularea dezvoltării investițiilor întreprinderilor mici și mijlocii prin instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii de către întreprinderile mici şi mijlocii în toate sectoarele de activitate, cu excepţia celor pentru care există interdicţii la nivel european.

Principalele prevederi ale Schemei sunt următoarele:

– Se pot emite acorduri pentru finanţare în baza acestei scheme până la data de 31 decembrie 2020, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, în limita bugetului anual alocat schemei.
– Schema este valabilă de la data intrării în vigoare, prevăzută pentru 1 ianuarie 2017, și până la 31 decembrie 2020.
– Plăţile ajutorului de stat se vor efectua în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2023, în baza acordurilor pentru finanţare emise, în limita bugetelor anuale alocate schemei.
– Finanţarea în perioada 2017 – 2023 a schemei de ajutor de stat se asigură din bugetul aprobat anual Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri – cu respectarea prevederilor Regulamentului şi hotărîrii Guvernului de aprobare, în raport cu cheltuielile eligibile şi în limita intensităţii maxime admisibile.
– Emiterea acordurilor pentru finanţare şi plata ajutorului de stat aprobat în baza prevederilor schemei, se realizează cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru aceasta schemă.

Potrivit actului normativ, se estimează că cel puțin 200 de IMM vor beneficia de ajutor de stat în baza acestei scheme. De asemenea, se preconizează că rezultatele obţinute prin ajutoarele financiare acordate în baza acestei scheme de ajutor de stat vor conduce la creşterea numărului locurilor de muncă nou create, creşterea încasărilor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale din taxele şi impozitele aferente salariilor, precum şi alte impozite şi taxe. Totodată, se preconizează creşterea volumului de investiţii străine în România precum şi creşterea volumului de investiţii în cadrul regiunilor defavorizate, cu efecte esenţiale asupra atenuării disparităților regionale.