Conform unui proiect de OUG inițiat de Ministerul Energiei, România a notificat Comisia Europeană pentru aprobarea unui ajutor de stat individual de 62 de milioane de lei pentru salvarea Companiei Naționale a Uraniului (CNU), în condițiile în care societatea se află în imposibilitatea continuării activității.
Împrumutul se va acorda în 2 tranșe: 47,2 milioane de lei și 14,8 milioane de lei, iar banii vor proveni din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Compania Națională a Uraniului are ca obiectiv de activitate exploatarea zăcămintelor de uraniu, prelucrarea minereurilor rezultate în urma exploatării, obținerea de concentrate tehnice de uraniu, octoxid de uraniu (U3O8) și rafinarea acestora.
Potrivit notei de fundamentare, principala cauză a situației în care se găsește CNU este faptul că, în 2015, Nuclearelectrica a reziliat contractul cu compania pentru achiziția uraniului, în favoarea unei societăţi canadiene.
Astfel, ţara noastră riscă să suporte sancțiuni grave din partea autorităților europene, dacă compania nu își respectă obligațiile de securitate nucleară și de mediu.