Creşte perioada de înregistrare a unui nou-născut


nou-nascut
Termenul de înregistrare a nou-născutului se modifică de la 15 zile cât prevede legea actuală până la 30 de zile de la data naşterii copilului
, măsură care vine în ajutorul părinţilor prin debirocratizarea procedurii existente şi reducerea costurilor prin eliminarea expertizei medico-legale. Astfel, în acest termen persoana care declară naşterea copilului nu mai are nevoie de o aprobare suplimentară privind justificarea declarării naşterii peste termenul stabilit de lege.

Mama, dacă din diferite motive nu deţine un act de identitate îşi va putea înregistra copilul, identificarea fiind verificată de poliţie. În cazul în care mama nu figurează în evidenţele de stare civilă, se va întocmi un proces-verbal privind stabilirea identităţii mamei ce va fi semnat de reprezentantul poliţiei, cel al unităţii sanitare, şi reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

O altă modificare prevede realizarea înregistrării nou-născutului, ca situaţie de excepţie, şi după termenul de 30 de zile însă doar prin îndeplinirea unor proceduri administrative.

,