Bancă de alimente pentru persoanele defavorizate


primar bucureşti Gabriela
Primarul General, Gabriela Firea, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, pentru a stabili noi măsuri de dezvoltare a serviciilor oferite categoriilor sociale vulnerabile.

În cadrul şedintei s-a discutat despre o serie de proiecte sociale, cum ar fi “bancă de alimente”, Bucureştiul fiind singura Capitala europeană fără o bancă de alimente pentru preluarea, depozitarea, prelucrarea şi distribuirea alimentelor oferite de producători şi marile lanţuri de retail categoriilor de persoane nevoiaşe care ar putea beneficia de acestea.

Sunt foarte determinată să punem bazele proiectului băncii de alimente, pentru că reprezintă o componentă firească a procesului de prevenire a risipei alimentare. De fapt am fost foarte interesată de combaterea acestui fenomen, încă de când s-a dezbatut proiectul de lege privind limitarea risipei alimentare în Senat, proiect pe care l-am şi votat” a declarat Primarul General.

Gabriela Firea a explicat că s-a identificat o clădire care ar putea găzdui această bancă de alimente şi că se doreşte accesarea de fonduri europene pentru amenajarea acesteia.