Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să clarifice public în baza cărei legi SRI face verificări prealabile numirilor politice sau candidaţilor pentru funcţiile de conducere în sistemul judiciar, atât de la parchete, cât şi de la instanţe, inclusiv în cazul candidaţilor pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se arată într-un comunicat de presă.
Anterior, Klaus Iohannis a afirmat că statul de drept este funcţional în România iar declaraţiile celor care pun sub semnul întrebării acest lucru sunt lipsite de credibilitate, întrucât sunt făcute de persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată.
În comunicat, UNJR precizează că într-un stat de drept nu doar cetăţenii, ci şi instituţiile statului se supun legii. “Mai mult, într-un stat de drept funcţional, cei care conduc instituţiile sunt obligaţi să dea socoteală în faţa oricărui cetăţean cu privire la activitatea lor, să răspundă oricăror critici formulate şi să verifice orice posibile abateri de la lege”.
De asemenea, judecătorii mai arată că un stat în care serviciile secrete sunt implicate în numirile în funcţii publice şi în justiţie nu poate fi considerat stat de drept funcţional.