Instituţiile de educaţie din România nu vor mai solicita copii legalizate


semndocConform ordinului privind punerea în aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr. 41/2016, elevii şi studenţii nu vor mai fi obligaţi să prezinte la înscriere copii legalizate după documente oficiale.

“Am semnat ordinul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă 41/ 2016, astfel încât, în instituţiile de educaţie din România, preuniversitar şi superior, dar şi în cele aflate în coordonarea sau subordonarea Ministerului Educaţiei, să nu se mai solicite copii legalizate. Va fi suficient un document conform cu originalul, certificat de persoana din instituţie cu atribuţii desemnate în acest sens”, a spus ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Potrivit O.U.G. nr. 41/2016, fiecare instituţie publică şi organ de specialitate al administraţiei publice centrale este obligat să elimine cerinţa de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionarul competent.