OUG privind taxa clawback este parţial neconstituţională


download (3)Marţi, 5 februarie, Curtea Constituţională (CC) a admis în parte sesizarea de neconstituţionalitate a OUG 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii – Taxa de clawback, respectiv faptul că includerea TVA în baza de impozitare a taxei clawback este nelegală.
În acest fel, Curtea Constituţională a admis sesizarea societăţii Labormed Pharma Bucureşti, care a contestat taxa impusă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
“Justă şi aşteptată”, care elimină un “nonsens fiscal”- a declarat despre decizia CC, Dragoş Damian, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).
Producătorii români de medicamente avertizau, la jumătatea lunii ianuarie, că  nu vor mai putea efectua investiţii în producţie, în cazul menţinerii formulei actuale a taxei.
“Taxa clawback este nesustenabilă, iar cuantumurile impuse pentru trimestrul I al anului 2012 sunt relevante în acest sens. Încercarea de a forţa industria de medicamente să finanţeze întregul deficit din sistemul de sănătate nu poate duce decât la distrugerea acesteia, în detrimentul pacienţilor şi al economiei româneşti”, a spus atunci Dragoş Damian.