Europenii îşi doresc mai multe acţiuni din partea UE împotriva terorismului


ueEuropa se confruntă cu amenințări teroriste foarte mari, iar cetățenii îşi doresc ca Uniunea Europeană să acționeze. Astfel, potrivit unui sondaj, 82% dintre europeni vor ca UE să intervină mai mult decât până acum pentru a lupta împotriva terorismului, iar 69% cred că implicarea actuală este insuficientă.

Măsurile pe care cetățenii UE le consideră cele mai urgente sunt:

– lupta împotriva finanțării grupurilor teroriste (42%);
– lupta împotriva originilor terorismului și radicalizării (41%) și
– întărirea controalelor de la frontierele externe (39%).

Astfel, eurodeputații lucrează la elaborarea unor controale obligatorii pentru verificarea cetățenilor UE care intră și pleacă din Uniunea Europeană. Parlamentul european lucrează la o nouă directivă care are scopul de a incrimina actele pregătitoare (călătoria în străinătate, furnizarea sau primirea anumitor cursuri pregătitoare, etc.) și la un regulament care să verifice cetățenii UE care intră și pleacă din UE.