Hipermarketurile sunt obligate să comercializeze 51% produse româneşti


market
La 11 iulie, preşedintele Românieie, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

Astfel, potrivit noii legi, comerciantul persoană juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare are obligaţia ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt, aşa cum este definit în conformitate cu legislaţia în vigoare. Fac excepţie comercianţii care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active total de până la două milioane de euro, echivalent în lei.

Legea cuprinde şi modificări privind etichetarea cărnii, printre care aceea că obligă comerciantul să afişeze vizibil sintagma «carne românească», pentru carnea comercializată direct către consumatorul final, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile din regulamentele europene, iar produsele din carne comercializate pe piaţa internă vor cuprinde obligatoriu pe etichetă procentul de carne provenit din România.

Legea care îi obligă pe comercianţi să expună la raft 51% produse româneşti a fost adoptată, la începutul lunii iunie, de Camera Deputaţilor.