Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Astfel, au fost eliminate capitole cu privire la justiție, cultură și administrarea patrimoniului protocolului de stat. Totuşi, Comisia juridică a aprobat amendamentele prin care Executivul va putea emite ordonanțe cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2016, completarea OUG 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 — 2020.
De asemenea, Guvernul va putea emite ordonanțe pentru unele măsuri de reorganizare a CNADNR, înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere, dar și unele măsuri în domeniul transporturilor.
În domeniul sănătăţii, instituţia va putea emite ordonanțe pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane.