Notarii publici îşi pierd statutul profesional doar dacă sunt condamnaţi definitiv la închisoare cu executare pentru infracţiuni de serviciu. Este principala modificare adoptată de Camera Deputaţilor la Legea notarilor.
În varianta venită de la Senat, acesta prevedea că notarii vor fi excluşi din profesie „în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni”.
Varianta adoptată de deputaţi şi care va merge la promulge spune:
„Calitatea de notar public încetează: când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea cu executare pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu”.
O altă modificare îi scoate pe notari din categoria funcţionarilor publici în ceea ce priveşte răspunderea penală pentru deciziile şi activitatea organizatorică şi administrativă. Acest lucru ar însemna că pot face angajări şi achiziţii fără să se supună legilor care reglementează aceste activităţi în domeniul public.
Proiectul a fost adoptat de Senat marţi şi a intrat în plenul Camerei Deputaţilor după doar 24 de ore, cu raport pozitiv dat de Comisia juridică.