MJ va iniţia concursuri pentru posturile de șefi de penitenciare


Justice
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat că va începe demersurile pentru organizarea unui concurs pentru posturile de șefi de penitenciare astfel încât acestea să fie ocupate pe mandat de 4 ani pe baza unor criterii de performanță.

Există o situație de precaritate, adică vreau să îi apăr și pe cei din Administrația Națională a Penitenciarelor cu care, în mare măsură, nu am fost foarte corectă când mi-am preluat mandatul, pentru că am fost îngrozită de ce am văzut în penitenciare. (…) În 2009 s-a schimbat legea și s-a spus: un șef, de pildă, la penitenciar nu poate fi decât cineva care provine din sistemul penitenciar. (…) Nu vreau să dau cifre, dar cei mai mulți, majoritatea nu sunt confirmați pe post, au ceea ce se numește o împuternicire, deci depinzi de șeful tău cel mare, care din două în două luni îți semnează prelungirea împuternicirii. (…) Am început deja discuțiile cu conducerea ANP și discutăm pe calendar. Ei ar fi vrut să înceapă mai târziu, în septembrie, dar asta ar fi însemnat ca procedura să se încheie undeva în martie, așa încât aceasta este o știre – eu vreau să declanșez concursul prin anunțul de postulare în luna iunie, astfel încât în octombrie să avem oamenii confirmați pe posturi“, a precizat ministrul Justiţiei.

Potrivit Ralucăi Prună, condițiile de înscriere la concurs vor fi date de legislație.