În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 393/23.05.2016, a fost publicată Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, dispoziţiile acestei legi se aplică „numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare”, iar potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol „contestaţiile/cererile/plângerile aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse”.
Textele evocate mai sus menţionează trei tipuri de acte prin care se poate sesiza organul administrativ-jurisdicţional (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), respectiv instanţa de judecată, după cum urmează: contestaţiile, care pot fi adresate atât Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cât şi direct instanţei de judecată; cererile, care pot fi adresate, după caz, instanțelor competente pentru soluționarea în fond a cauzei, instanțelor de recurs sau Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cum ar fi cererea de suspendare; plângerile, formulate împotriva deciziilor emise de Consiliu și adresate instanțelor competente, conform Capitolului IV din prezenta Lege.
În cazul în care cererea de chemare în judecată sau contestația formulată pe cale judiciară se află în curs de soluționare la data intrării în vigoare a legii (se soluționează după regulile de procedură vechi, în vigoare la data formulării lor), iar dacă se formulează o cerere de recurs împotriva hotărârilor pronunțate asupra acestora, recursul va fi soluționat după noile reguli de procedură, reglementate de Legea nr. 101/2016.
Art. 69 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016 ne aduce lămuriri sub acest aspect. Acesta prevede că în cazul în care cererea, contestația sau plângerea este formulată după intrarea în vigoare a legii noi, această nouă lege îi va fi aplicabilă.