Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.15/2016 pentru completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, a fost ridicată direct de Avocatul Poporului.
În comunicatul Curţii Constituţionale, în urma deliberărilor acesteia, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că ordonanța care prevedea organizarea referendumului la aceaşi dată cu alegerile locale, este neconstituțională.
Curtea a constatat că actul normativ examinat nu respectă condițiile prevăzute de art.115 alin.(4) din Constituție, cu referire la existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată.
Ordonanţele se emit de către Guvern, în temeiul unei legi speciale de abilitare, iar ordonanţele de urgenţă se pot emite doar dacă există o situaţie extraordinară, iar reglementarea lor nu poate fi amânată. Urgenţa trebuie să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.
În acest caz Guvernul nu poate justifica o urgenţă iar din acest motiv s-a constatat şi neconstituţionalitatea ei.
Decizia Curţii Constituţionale se va publica în Monitorul Oficial al României iar de la această dată decizia este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.