Organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, proiect de modificare


angajatUn Proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin proiectul de act normativ se propune modificarea și completarea prevederilor în vigoare cu privire la funcțiile îndeplinite de Ministerul Finanțelor Publice, urmare preluării unor noi activități. Modificarea și completarea se impune ținând cont și de faptul că Ministerul Finanțelor Publice este principalul furnizor de ajutor de stat la nivel național gestionând un portofoliu de peste 3 miliarde de euro proiecte de investiții și are un rol central în aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat la nivel național, analizând oportunitatea măsurilor de sprijin și încadrarea acestora în politicile economicobugetare și financiare ale statului român, conform prevederilor O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

De asemenea, se mai propune stabilirea numărului maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Finanțelor Publice la 1.519, exclusiv demnitarii.