Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbateri publice un proiect de lege pentru aprobarea acordului financiar semnat în ianuarie de România cu Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene în privinţa finanţării unui program de construcţie a circa 7.000 de locuinţe pentru tineri.
Proiectul de lege completează un alt proiect al Executivului care vizează construcţia a 8.500 de locuinţe de serviciu.
Proiectul legislativ prevede construcţia a 6.990 de locuinţe destinate închirierii până în 2020. Dezvoltarea noului fond locativ va fi realizată de Agenţia Naţională pentru Locuinţe pe baza unui împrumut în valoare de 175 mil. euro acordat de Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene. Împrumutul BDCE va fi acordat pe 20 ani.
Scopul acestui program sunt familiile şi persoanele tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, cu venituri sub venitul mediu pe economiei. Accentul se va pune pe cuplurile care au o calificare la nivel liceal sau academic, cum sunt cadrele didactice sau medici, în vederea încurajării stabilităţii forţei de muncă calificate şi evitarea migrării acesteia în străinătate.