Înfiinţarea unei întreprinderi individuale în 2016


contabilitateÎntreprinderea individuală este forma de activitate economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică. Desfăşurarea activităţilor economice de către întreprinderile individuale este reglementată în legislaţie prin Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008.

Potrivit normelor în vigoare, întreprinzătorii persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale au obligaţia să ceară înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice.

Pentru a înființa o întreprindere individuală, titularul trebuie să întocmească documentația necesară pe care să o depună la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul (ORCT) în raza căruia acesta își stabilește sediul profesional, la ghișeu, prin corespondență sau prin biroul de asistență și reprezentare din cadrul primăriilor.

Prima etapă în procedura de înfiinţare o constituie rezervarea denumirii, prin depunerea la ORCT a cererii de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă (original), completată cu cel puţin trei denumiri, în ordinea preferinţelor şi achitarea taxei de registru, al cărei cuantum actual este de 72 de lei. 

A doua şi ultima etapă a înfiinţării întreprinderii individuale constă în înregistrarea efectivă la Registrul Comerţului a cererii de înregistrare şi autorizare a funcţionarii, împreună cu dosarul cuprinzând toate actele necesare pentru înfiinţarea acesteia.

Titularul unei întreprinderi individuale datorează statului atât impozit pe venit, cât şi contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii şi la cel de sănătate. În plus, dacă întreprinderea individuală are angajaţi cu contract individual de muncă, atunci trebuie achitate impozite şi contribuţii şi pentru aceştia.