Guvernul a suplimentat plafonul de garanţii pentru Programul Prima Casă


prima-casa-300x193
Executivul, printr-o Hotărâre, a suplimentat cu 500 de milioane de lei plafonul de garanţii pentru anul 2016 al Programului Prima casă.

Măsura Guvernului răspunde solicitărilor potenţialilor beneficiari ai programului şi ţine cont de dinamica volumelor garantate în cadrul programului şi de adoptarea legislaţiei privind darea în plată.

Totodată, HG introduce prevederi în cadrul Programului Prima casă, în scopul responsabilizării instituţiilor finanţatoare participante. Astfel, finanţatorii eligibili participanţi în cadrul programului nu pot prelua solicitări de acordare a unei finanţări garantate dacă acestea conduc la depăşirea plafonului alocat. În cazul în care prevederea nu se respectă, responsabilitatea cu privire la modalitatea de soluţionare a acestor situaţii revine în totalitate finanţatorului. Aceste precizări au fost introduse pentru a fi preîntâmpinate situaţii care să conducă la încurajarea clienţilor să semneze antecontracte de vânzare-cumpărare, fără a avea o certitudine în privinţa sursei de finanţare şi garantare.