Blocare la nivelul UE a modificării Directivei 96/71/CE


downloadBlocarea la nivelul UE a modificării Directivei 96/71/CE referitoare la detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii a fost posibilă prin eforturile Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților prin dialog și negociere cu forurile similare din alte state membre. Alte 10 state ca Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Croația și Danemarca, membre UE, au adoptat poziții similare celei exprimate de Comisia pentru afaceri europene referitoare la propunerea CE de modificare a Directivei 96/71/CE.

Președintele comisiei, Ana Birchall, a declarat că propunerea, în forma prezentată de CE, a Directivei 96/71/CE, încalcă principiul subsidiarității şi pune bariere serioase în calea liberei circulații a serviciilor și a mobilității forței de muncă, afectând grav principiile fundamentale care stau la baza construcției europene, precum și buna funcționare a pieței interne a UE.