Ordonanţă de Urgenţă care determină condiţiile privind încheierea, actualizarea şi elementele contractului de servicii publice în domeniul transportului cu metroul a fost adoptată de Guvern.
Astfel, Executivul va oferi subvenţii pentru călătoria în metrou a elevilor, studenţilor, navetiştilor şi pensionarilor.
De asemenea a fost adoptat de Guvern un Memorandum cu privire la acordarea compensaţiei, sub forma subvenţiei, pentru serviciul public de transport cu metroul. Potrivit Memorandumului, compensaţia va fi acordată sub forma unei scheme de ajutor de stat a cărei perioadă de efectuare a plăţilor se estimează că va fi 2016-2019. Bugetul total estimat al ajutorului de stat individual pentru întreaga perioadă este de 1.428,28 milioane lei, adică în jur de 350 de milioane lei pe an.