Elaborarea documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice


mdrap
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a supus dezbaterii publice proiectul de Hotărâre a Guvernului privind elaborarea şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice.

Proiectul de act normativ vizează modificări substanţiale privind identificarea, proiectarea şi conţinutul-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice, astfel încât acesta, să răspundă noilor cerinţe, după cum urmează:

  • în aplicarea Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice aprobată prin Hotărârea nr. 901 din 27 octombrie 2015, este imperios necesară implementarea unor măsuri prevăzute în vederea creării unui cadru legislativ coerent, fluid şi orientat către o mai mare rigurozitate si utilitate a conţinutului-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii publice;
  • în vederea asigurării unui cadru legislativ compatibil cu cerinţele europene, se impune corelarea acestuia cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/207 al Comisiei din 20 ianuarie 2015 de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte conţinutul standard al aplicaţiilor pentru proiecte majore şi metodologia de realizare a analizei cost-beneficiu;
  • este imperios necesară uniformizarea modului de întocmire a Proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, fără distincţii privind sursele de finanţare, şi întocmirea de documentaţii tehnico-economice care să corespundă nevoilor de dezvoltare, astfel cum sunt definite în cadrul documentelor de politici publice.