Platforma unde se vor încărca toate datele antropometrice şi biometrice ale elevilor din România, şi care va permite sondarea în timp real a stării de sănătate a elevilor din România, va fi lansată de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Tineretului.
În acest sens a fost semnat protocolul de colaborare privind derularea Programului ”Biomotric”, în cadrul căruia va fi dezvoltată o platformă digitală populată cu seturi de date, actualizate la intervale precise, referitoare la parametrii antropometrici şi biomotrici ai elevilor din România.
Platforma va fi dezvoltată de Institutul Naţional de Cercecetare Sportivă (INCS) şi va fi folosită ca instrument de sondare în timp real a stării de sănătate somatică a elevilor din România şi a perspectivelor de evoluţie a performanţei sportive.