Începând cu data de 1 aprilie acciza pentru țigări scade


lcOrdinul MFP nr. 412/2016 pentru aprobarea nivelului accizei specifice la țigarete, publicat în Monitorul Oficial nr. 228/2016 stabilește că nivelul accizei specifice la țigarete va fi, de la 1 aprilie 2016 și până la finele acestui an, de 329,30 lei/1.000 țigarete.

Reamintim că în prezent nivelul accizei specifice la țigarete este de 333,37 lei/1.000 de ţigarete, pentru perioada 1 ianuarie și 31 martie 2016.

Pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem (14% din prețul de vânzare cu amănuntul declarat pe pachet) şi a accizei totale, al cărei nivel pentru 2016 este de 430,71 lei/1.000 de țigarete, se determină, în fiecare an, nivelul accizei specifice exprimată în lei/1.000 de ţigarete.

Codul fiscal stabilește că acciza datorată nu poate fi mai mică decât nivelul accizei minime exprimate în lei/1.000 de țigarete, care este în valoare de 97% din nivelul accizei totale (430,71 lei/1000 de țigarete sau 8,61 lei/pachet).

De asemenea prețurile de vânzare cu amănuntul pentru țigarete trebuie să fie anunțate în scris la autoritatea fiscală centrală, potrivit normelor de aplicare a Codului fiscal.