OUG privind închiderea localurilor care nu respectă normele în caz de incendiu, a fost promulgată


lc
La 16 martie 2016, preşedintele Românieie, Klaus Iohannis, a promulgat legea de aprobare a OUG care prevede că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) poate închide localurile în care constată încălcarea reglementărilor privind siguranţa la incendiu.

Actul normativ prevede că inspectorii pentru Situaţii de Urgenţă pot sigila construcţiile şi amenajările operatorului economic în care nu se respectă normele în caz de incendiu. În acest sens OUG stabileşte o serie de criterii pe baza cărora se poate dispune oprirea funcţionării ori utilizării clădirilor şi spaţiilor amenajate în clădiri, cu aria de desfăşurare mai mare de 200 mp, având destinaţia de comerţ, cultură şi turism, în care se constată încălcarea reglementărilor privind siguranţa la incendiu.

Printre situaţiile în care poate fi dispusă măsura de oprire a funcţionării construcţiilor sau amenajărilor cu suprafaţă mai mare de 200 mp se enumeră:
– depăşirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizaţia de securitate la incendiu;
– depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/grad de rezistenţă la foc;
– desfiinţarea unei căi de evacuare atunci când potrivit reglementărilor tehnice specifice se impun două sau mai multe căi de evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă;
– reducerea prin elemente de construcţie, cu mai mult de 25% din valoarea de referinţă a înălţimii/lăţimii căilor de evacuare, în condiţiile în care deficienţa nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;
– desfiinţarea instalaţiilor/sistemelor de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu, precum şi a celor de iluminat de securitate pentru evacuare.

Articolul 30 din OUG prevede că începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi, de modificare a celor existente sau schimbarea destinaţiei acestora, precum şi punerea lor în funcţiune se fac numai după obţinerea avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu, care se eliberează de inspectorate, în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea cererii.