Implementarea unor măsuri necesare rezolvării problemelor de mediu aflate în procedură de infringement


69

În temeiul art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (art. 258 TFUE), Comisia Europeană a declanşat împotriva României acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute de Directiva 2006/21/CE privind gestionarea deseurilor din industriile extractive (cauza 2012/2182), care a vizat iazurile de decantare aparţinând Moldomin SA, printre care Iazul Tăuşani şi Iazul Boşneag Extindere. Prin avizul motivat, Comisia a solicitat autorităţilor române să ia măsuri de conformare pentru iazurile Tăuşani şi Boşneagextidere, până cel târziu la data de 22 aprilie 2014.

Astfel, în data de 3 martie 2016, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordonanță de Urgență privind reglementarea unor măsuri necesare rezolvării problemelor de mediu aflate în procedură de infringement.

Scopul prezentei ordonanțe de urgență îl constituie crearea mijlocului legal de protejare a bugetului de stat prin luarea de măsuri de protecție a mediului menite să remedieze factorii de mediu prin aducerea acestora în limitele admise.

Este necesar să fie creat și implementat mecanismul optim pentru diminuarea prejudiciilor la care este expus statul roman prin plata de amenzi și penalități de întârziere.

Ținand cont că este necesară reglementarea imediată unor astfel de situații, pentru ca statul român, obligat la conformare potrivit deciziilor de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, să poată întreprinde demersurile necesare realizării investițiilor pentru conformarea la mediu.

Prin prezenta ordonanţă este reglementată şi modalitatea prin care ordonatorul principal de credite, care are în subordine, în coordonare, sau sub autoritate persoane juridice responsabile cu gestionarea deșeurilor din industria extractivă şi care nu pot îndeplini aceste obligatii, să finanțeze din fonduri alocate de la bugetul de stat prin bugetul acestuia, investiţii necesare îndeplinirii obligațiilor de mediu, născute anterior încetării activității operatorului.