150 de milioane de euro aşteaptă încă la Bruxelles pentru trei noi spitale regionale


spital1Comisarul european Corina Creţu a a afirmat că 150 de milioane de euro, care sunt destinaţi construcţiei a 3 spitale regionale în România, aşteaptă încă la Bruxelles, pentru care “nici măcar amplasamentele nu au fost definitivate”.

“A fost o luptă continuă să convingem CE să aloce această sumă pentru 3 noi spitale regionale, iar la aprope un an de zile – în iunie 2015 am semnat POR, unde s-au prevăzut aceste spitale. Totuşi, nu există până la această oră nici amplasamentul unde vor fi amplasate aceste spitale”, a precizat comisarul european.

Creţu a mai precizat că pentru Sănătate şi Educaţie, ţara noastră are alocate 500 de milioane de euro pentru perioada 2014 – 2020, iar pentru fiecare spital regional, 50 de milioane de euro.

De asemenea, comisarul european a subliniat că niciuna din investiţiile pentru următorul exerciţiu nu poate fi realizată pentru că nu a ajuns la CE harta infrastructurii serviciilor medicale care să prezinte nevoile clare ale judeţelor şi regiunilor României în domeniul sănătăţii.

Totodată, Corina Creţu a afirmat că a vorbit cu miniştrii Dezvoltării şi Sănătăţii şi că trebuie o evaluare exactă a nevoilor din domeniul sănătăţii pentru a şti sigur unde se poate investi.