Potrivit unui proiect de lege supus dezbaterii publice, ierarhii şi şefii cultelor religioase pot fi verificaţi dacă au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia la cererea oricărei persoane, nu doar la cererea reprezentanţilor cultului religios de care aceştia aparţin.
Proiectul de lege pentru modificarea ordonanţei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii prevede că vor fi verificaţi “ierarhii şi şefii cultelor religioase recunoscute de lege, până la nivel de preot inclusiv, precum şi asimilaţii lor de la parohiile din ţară şi străinătate”.
Proiectul de lege a fost iniţiat de Remus Cernea şi se va afla în dezbatere publică până pe 29 martie.