Devansarea termenului de intrare în vigoare a legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice


ccÎn contextul reexaminării Legii privind darea în plată, reprezentanţii băncilor care activează pe piaţa din România cer autorităţilor devansarea termenului de intrare în vigoare a actului normativ privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.

‘Comunitatea bancară din România crede că se impune devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Avantajul major al Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice faţă de Legea privind darea în plată este că, după insolvenţă, debitorul persoană fizică de bună credinţă poate rămâne în posesia bunului imobil care este adus în garanţie, pe când darea în plată înseamnă pierderea locuinţei de familie/terenului’, se precizează într-un document transmis de Asociaţia Română a Băncilor (ARB), împreună cu Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR).

Astfel, aceştia consideră că, printre condiţiile obiective, ar trebui să se regăsească următoarele:
– debitorul este consumator;
– creditul a fost utilizat pentru achiziţia sau construcţia de locuinţă pentru debitor sau familia acestuia;
– consumatorul este în stare de insolvenţă sau în mari dificultăţi financiare;
– debitorul nu are alţi creditori;
– datoria depăşeşte un anumit procent din venitul debitorului (a se stabili de către autorităţi pragul).