Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a publicat, spre dezbatere publică, proiectul Hotărârii de Guvern privind aprobarea programului de interes naţional “Creșterea calității vieții persoanelor vârstnice din căminele pentru persoane vârstnice”.
Potrivit proiectului, schimbările preconizate se referă la aprobarea unui Program de interes național ce vizează finanțarea căminelor publice pentru persoane vârstnice într-un procent de maxim 30% din standardul de cost la nivel național (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.978/2015), în funcție de capacitatea centrului și lista de așteptare a acestuia, pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile personalului de specialitate angajat al căminului pentru persoane vârstnice sau cu care acesta a încheiat contract de prestări de servicii de evaluare/elaborare/implementare plan de intervenție/plan de îngrijire și asistență/management de caz.
Acordarea de finanţare se realizează în baza cererilor de finanțare întocmite de serviciile publice de asistență socială în subordinea/coordonarea cărora funcţionează căminele pentru persoane vârstnice. Finanţarea Programului se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice. Bugetul aferent acestui program de interes naţional este de 9.000 mii lei, perioada de derulare fiind în limita bugetului alocat, dar numai târziu de 30.11.2016.
Metodologia de evaluare, de selectare şi de finanţare a cererilor se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale și persoanelor vârstnice în termen de 30 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I a hotărârii Guvernului de aprobare a Programului. Monitorizarea implementării şi controlul fondurilor alocate în cadrul programului de interes național se asigură de către Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a Municipiului București. județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a Municipiului București.