Producătorii de medicamente ameninţă cu retragerea de pe piaţă a peste 120 de medicamente inovative.
Explicația lor este că sunt obligaţi să taie preţurile tratamentelor cu aproape 30 de procente.
Ce mai afectaţi de noua metodologie de calcul al prețului la medicamente vor fi pacienții cu boli cardiovasculare.
“E vorba de aplicarea noului ordin de prețuri la medicamente care dacă este aplicat în versiunea care există în momentul de față ar duce la setarea unui nou minim european al prețurilor la medicamente, companiile fiind nevoite să le retragă de pe piață datorită faptului că România este țară de referință pentru multe alte țări din UE“, a explicat președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente, Călin Gălășeanu.
Ministerul Sănătăţii, însă, spune că are soluţii pentru o eventuală criză a medicamentelor.
“Există cadru legislativ prin care Ministerul Sănătăţii să intervină în situaţiile în care se constată că un anumit produs lipseşte de pe piaţă: fie este înlocuit cu un medicament generic, fie cu alt medicament din clasa lui terapeutică, fie se va realiza o achiziţie rapidă prin procedura de nevoi speciale“, au precizat reprezentanţii din Ministerul Sănătății.