Guvernul a aprobat extinderea ajutorului pentru rudele care au grijă de răniţii din Colectiv şi extinderea ajutoarelor de urgenţă pentru familiile persoanelor care au decedat în incendiu.
Conform unei Hotărâri de Guvern, acordarea ajutorului financiar însoţitorului persoanei rănite se va extinde, urmând ca de acesta să poată beneficia atât pentru perioada spitalizării, dar şi pentru perioada în care rănitul urmează tratament în regim ambulatoriu.
Astfel, ajutoarele suplimentare se acordă pentru o perioadă de până la 180 de zile, indiferent dacă tratamentul în regim ambulatoriu se realizează în ţară sau în străinătate în statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau în alte state.
Referitor la fondurile pentru aceste plăţi, acestea vin din bugetul pentru 2016 al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin agenţiile de plăţi şi inspecţie socială.