MENCS are o nouă structură organizatorică


educatie-structura-300x168
În cadrul şedinţei din 3 februarie, Guvernul a aprobat o nouă structură organizatorică pentru Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în concordanţă cu priorităţile strategice ale instituţiei.

Astfel, au fost înfiinţate noi structuri, precum Direcţia pentru Incluziune Socială şi Parteneriate Educaţionale, Unitatea pentru tehnologia informaţiei în educaţie şi Direcţia de coordonare strategică.

Direcţia pentru Incluziune Socială şi Parteneriate Educaţionale va urmări realizarea, corelarea şi implementarea de politici publice destinate grupurilor vulnerabile şi includerii acestora în sistemul educaţional. Direcţia va avea în vedere inclusiv dezvoltarea de programe naţionale, în parteneriat cu alte structuri guvernamentale şi non- guvernamentale.

Unitatea pentru tehnologia informaţiei în educaţie va evidenţia importanţa acordată utilizării noilor tehnologii în procesul educaţional, dar şi va servi ca suport în elaborarea şi implementarea politicilor de guvernanţă IT în educaţie.

Având în vedere exerciţiul financiar european 2014-2020, actul normativ de organizare şi funcţionare a MENCS prevede crearea unei structuri care să îmbunătăţească planificarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice şi a proiectelor cu finanţare externă care susţin aceste politici, prin operaţionalizarea Direcţiei de coordonare strategică.