Proiect: Normele metodologice de aplicare a Legii privind Achizițiile publice


formulare-inspectie-fiscala-7228Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională pentru Achiziții Publice a supus spre dezbatere publică o variantă a proiectului Normelor metodologice de aplicare a Legii privind Achizițiile publice (clasice).

Astfel, principalele noutăți pe care le aduc acest norme se referă la modalitatea de consultare a pieței, reguli pentru evaluarea în avans (ex-ante) a documentației de atribuire, explicitarea criteriilor de atribuire „calitate-preț” și „costul cel mai scăzut”, aplicarea procedurii simplificate.

Ca exemplu, sunt detaliate criteriile de atribuire „calitate-preț” și „costul cel mai scăzut”, care au fost introduse ca elemente de noutate prin Legea achizițiilor publice.

Totodată, se precizează că aplicarea criteriului de atribuire „calitate-preț” este obligatorie în cazul contractelor având ca obiect prestații intelectuale (de natura celor de consultanță/asistență tehnică, elaborare studii, proiectare, supervizare, sau altele asemenea, aferente unor proiecte de complexitate ridicată), iar stabilirea ofertei câştigătoare se realizează prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare, unde ponderea alocată factorului preț nu poate fi mai mare de 40%.

Prin această primă versiune a proiectului, se propune, în spirit de transparență, ca toate tipurile de proceduri să fie desfășurate, ca regulă, integral prin mijloace electronice (on-line).