Ministerul Transporturilor va prelua Autoritatea de management pentru POS Transport


lcPotrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă, Ministerul Transporturilor va prelua structura şi atribuţiile Autorităţii de management pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) Transport de la Ministerul Fondurilor Europene.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, beneficiarii POS Transport sunt Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, CFR, Metrorex, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa şi Compania Naţională “Administraţia Porturilor Dunării Maritime” SA Galaţi, companii care se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi care, în baza contractelor de finanţare, sunt coordonate pentru implementarea proiectelor de către Ministerul Fondurilor Europene, dubla coordonare având drept consecinţă întârzieri în implementarea proiectelor.

De asemenea, conform proiectul, blocajul în implementarea proiectelor de infrastructură de transport a condus la creşterea valorii eligibile a proiectelor fazate de la aproximativ 1,2 miliarde euro estimate la sfârşitul anului 2014 la 2,4 miliarde euro în prezent pentru faza a doua, cu impact direct asupra bugetului alocat proiectelor în perioada de programare 2014-2020.