Cerere de reexaminare a legilor privind sistemul de pensii private şi facultative


presedintele
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis spre reexaminare Parlamentului Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi pentru completarea art. 44 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative.

Propunerea de reexaminare se referă la modificarea Legii privind fondurile de pensii administrate privat şi a Legii privind pensiile facultative.

Iniţiativa legislativă se referă la modificarea dispoziţiilor referitoare la contractul de societate aplicabil în materie.

Prin derogare de la prevederile Codului civil, se instituie posibilitatea adoptării hotărârilor privind modificarea contractului de societate cu acordul majorităţii participanţilor, dacă prin contract nu se stabileşte altfel. Totodată, se prevede că Autoritatea de Supraveghere Financiară poate emite norme cu privire la procedura de modificare a contractului de societate, potrivit iniţiativei legislative.

Klaus Iohannis transmite că această modificare “este de natură să genereze incertitudine juridică şi lipsă de previzibilitate în aplicarea normei juridice”.

De asemenea, prin iniţiativa legislativă se propune ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să poată emite norme cu privire la procedura de modificare a contractului de societate, preşedintele Iohannis afirmând că sunt necesare clarificări suplimentare în conţinutul normei, întrucât, în forma actuală, “aceasta poate genera imprevizibilitate în aplicare”.

,