A fost modificat Regulamentul referitor la taxele datorate Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante


txsRegulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2206 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1238/95 în ceea ce privește taxele datorate Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 314.

Conform actului normativ, în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 al Comisiei, președintele Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante („oficiul”) poate autoriza alte modalități de plată a taxelor și suprataxelor, inclusiv prin trimitere sau remitere de cecuri certificate.

În temeiul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1238/95, persoana care efectuează plata unei taxe sau suprataxe trebuie să specifice numele ei și scopul plății. Deoarece este posibil ca pentru o plată care ajunge la oficiu să nu se poată stabili identitatea persoanei care a efectuat-o, iar plata să nu-i poată fi rambursată persoanei în cauză, ar fi oportun ca banii respectivi să fie reținuți de către oficiu ca alte venituri.

Articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 se referă la suprataxe. Experiența a arătat că activitățile suplimentare ale oficiului, menționate la articolul 13 alineatul (1) și la articolul 13 alineatul (2) litera (b), în materie de denumiri de soiuri, desfășurate din cauza neconformității inițiale a acestora cu cerințele sau ca urmare a modificărilor în cazul în care există un drept anterior opozabil al unei terțe persoane, sunt practici obișnuite și nu necesită resurse suplimentare. Astfel, alineatele (3) și (4) de la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 care se referă la respectivele dispoziții trebuie eliminate.