6% din PIB pentru educaţie şi finanţare în funcţie de calitate


buget

În cadrul unei întâlniri cu presa la Alba Iulia, rectorii celor mai mari universităţi româneşti au anunţat că vor 6% din PIB pentru educaţie, autonomie universitară stabilită prin lege, clasificarea pe categorii a instituţiilor de învăţământ superior şi finanţare în funcţie de aceste categorii.

Rectorul unei universităţi a declarat că membrii Consorţiului “Universitaria” au dezbătut problemele învăţământului românesc şi au elaborat împreună o rezoluţie cu mai multe solicitări.

Membri ai consorţiului au decis că este nevoie de dezvoltarea unor programe de licenţă cu dublă specializare şi revizuirea listei programelor de licenţă pentru reducerea numărului de specializări, dar şi de internaţionalizarea curriculei şi introducerea de noi programe de studiu cu predare în limba engleză şi adaptarea legislaţiei pentru a se putea realiza programe comune, modificarea şi simplificarea procedurilor privind angajarea, asocierea şi invitarea personalului didactic şi monitorizarea angajabilităţii pe perioadă determinată a personalului didactic şi de cercetare.

De asemenea, rectorii doresc ca limitele autonomiei universitare să fie stabilite numai prin lege şi să se stabilească criterii care să ţină cont de “instituţiile de interes naţional/grădinile botanice, parcurile dendrologice şi alte tipuri de instituţii de acest gen aflate în administrarea universităţilor”.