Proiect de modificare a procedurilor în domeniul ajutorului de stat și a Legii concurenței


lcProiectul de OUG pentru modificarea OUG nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, a fost lansat spre dezbatere publică, pe site-ul Ministerul Finanțelor Publice.

Schimbările preconizate se referă la faptul că orice proiect de măsură succeptibilă a reprezenta ajutor de stat sau ajutor de minimis, iniţiat de organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, de unităţile aflate în subordinea, în coordonarea şi, respectiv, sub autoritatea acestora, de instituţiile de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi cele asimilate acestora cu atribuţii în implementarea politicii Guvernului, trebuie să fie însoţit de un memorandum aprobat de Guvern privind oportunitatea promovării respectivei măsuri.